Abandonată la naştere de mama sa naturală, Lorelai a primit o nouă şansă la viaţă în ziua în care a ajuns în braţele Vioricăi Pârvan, asistenta sa maternală.Într-un interviu mai vechi acordat unui cotidian central, "mama Vio"" a dezvăluit cum a decurs prima sa întâlnire cu Lorelai, micuţa fără mâini şi cu membrele inferioare prea puţin dezvoltate, pe care a ajuns să o ia în plasament şi să o crească ca pe copilul ei.
Femeia a povestit că întâlnirea a emoţionat-o peste măsură. Fetiţa era în grija asistentelor medicale, nu i se dădeau şanse de supravieţuire, plângea încontinuu şi era plină de pete roşii pe corp, pete care îi dispăreau atunci când era atinsă. Tulburată profund, Viorica Pârvan a plecat acasă, iar în acea noapte a avut un vis în urma căruia a luat decizia să o ia pe cea mică în grija sa.
“Se făcea ca pe scena unei săli mareţe era Lorelai, care terminase de făcut ceva. Au început aplauze frenetice, iar toţi spectatorii erau în picioare şi o aclamau. Ea avea un zâmbet stângaci, ochii ei fiind aţintiţi spre mine, iar eu mă aflam în culise şi eram în culmea fericirii. Atunci am realizat că Dumnezeu îmi dădea mie misiunea de a avea grijă de ea. Mărturisesc că a fost provocarea vieţii mele”, a povestit Viorica Parvan, pentru gândul.info.
În urma acestui vis, femeia nu a mai stat pe gânduri şi s-a încumetat să ia bebeluşul în grija sa, de atunci, ea dedicându-şi viaţa creşterii şi educării micuţei Lorelai.